marți, 7 mai 2013

Vertij sau disconfort postural?



...Este intrebarea care ma macina de ceva vreme si pentru care incerc sa gasesc raspuns in diverse articole si forumuri de pe la noi sau din strainatate.


In astfel de cazuri, raspunsul este undeva pe axa ORL-Neurologie-Oftalmologie-Psihiatrie


La ORL se investigheaza vertijul de tip periferic, de care se pare ca este responsabila urechea interna. Pentru a elimina aceasta posibilitate de pe lista, sunt necesare urmatoarele investigatii:
  • Istoricul cazului
  • Consult ORL
  • Bilant audiologic (audiograma tonala, audiograma vocala, timpanometrie, reflex stapedian)
  • Bilant vestibular (videonistagmografie- nistagmus spontan, de provocare, reflexul vestibulospinal, testul pentru fistula perilimfatica)
  •  Proba calorica
Daca toate testele ies negative, ne indreptam, cu pasi repezi, catre neurolog. Aici, in prima faza, specialistul realizeaza consultul neurologic, prin care testeaza diverse reflexe si alte posibile disfunctii de reactie. Un medic interesat de pacient, ne va  trimite sa facem: 
  • RMN 
  •  EEG
  •  In cazuri rare si ideale, niste analize la sange pentru a depista valori ale vitaminei B12, calciului ionic, magneziului etc. 

Neurologul are sarcina ingrata de a depista cauza instalarii vertijului, care poate fi: o  boala cerebro-vasculare, un accident vascular cerebral,  o tumora, epilepsie, scleroza multipla, traumatisme cranio-cerebrale, migrene, diferite tipuri de medicamente si substante care pot produce vertij (aminoglicozidele, anticonvulsivantele, antidepresivele, cocaina, alcoolul, salicilatii, sedativele), probleme in zona cervicala. Se pare ca tulburarile receptorilor articulari si musculo-tendinosi din zona cervicala si afectarea lor in diferite patologii ale coloanei pot provoca stari de instabilitate posturala sau senzatia de ameteala, dar niciodata vertij sau nistagmus. 

Rareori se intampla ca acest gen de vertij sa aiba o cauza de natura oftalmologica, dar pentru a inlatura orice dubiu, ne putem adresa specialistului care ne va efectua un examen al fundului de ochi. Acasta investigatie medicala ofera posibilitatea depistarii afectiunilor de la nivelul retinei si coroidei, dar si modificarile de vascularizare ale retinei care intervin in diverse boli. Examenul este efectuat cu doua tipuri de aparate: un oftalmoscop, cu sau fara interpunerea unei lentile puternic convergente, sau un biomicroscop (lampa cu fanta), aceasta din urma necesitand interpunerea intre aparat si ochi a unei lentile de contact sau a unei lentile de examinare (lentita cu trei oglinzi). Oftalmoscopul serveste la examinarea polului posterior al ochiului (centrul retinei, papila si macula), in timp ce lentila cu trei oglinzi este utilizata pentru examinarea periferiei retiniene in caz de risc de dezlipire a retinei. O dilatatie pupilara prealabila poate fi provocata cu ajutorul unor colire midriatice cu scopul de a permite o viziune mai larga. Odata dilatatia realizata, examenul nu dureaza mai mult de 3 minute pentru un ochi

Daca nu am tras lozul castigator la niciuna din cele de mai sus, luam drumul psihiatrului si al psihologului, pentru ca orice tratament medicamentos functioneaza mult mai bine in combinatie cu terapia psihologica, nu-i asa? Psihiatrul ne va indopa cu antidepresive, iar psihologul ne va spune ca ametim, ne pierdem echilibrul sau lesinam din cauza noastra si a emotiilor ne controlate, ca este totul in capul nostru. Dar cum ramane cu reactiile chimice care au loc la novelul creierului, cu neurotransmitatorii care nu isi mai fac treaba si cu SNC-ul care este astenic? Putem sa ne concentram in fiecare zi cate 15 minute si sa le facem sa mearga ca noi?


Navigand pe Internet, am vazut ca sunt sute de persoane "ametite" care nu isi gasesc leacul dupa ani de investigatii si tratamente. Eu sunt una dintre acestea, dar nu disper si nu incetez sa caut. Voi prezenta pe acest blog tot ceea ce voi descoperi si ii invit pe cei care citesc sa comenteze si sa ne impartaseasca experientele. Nu vreau sa fie un blog despre ameteli, vreau sa fie un loc in care putem afla solutii pentru orice tip de afectiune de la oameni care le-au testat. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu